Comportamentul copilului în primii ani de viață abundă de manifestări emoționale puternice și intense în legătură cu mediul, dar și în relațiile care le dezvoltă cu oamenii din jurul său. În această perioadă emoțiile copilului au un puternic caracter situațional, instabil și prezintă de multe ori componente fizice sau fiziologice. În jurul vârstei de 18 luni dinamica afectivă este devine mai bogată si variată, iar prin expunerea la mediu copilul începe să aibă preferințe și o nevoie mai mare de protecție și afecțiune din partea părinților și mai ales din partea figurii primare de atașament (care de obicei este mama, dar poate fi și o altă persoană cu care copilul petrece mult timp).

 Atașamentul se referă la legătura afectivă puternică care se exprimă printr-o legătură constantă și durabilă de protecție, afecțiune și securitate și totodată reprezintă zona de confort și de echilibru emoțional. Acesta are capacitatea de a se transforma în model sau prototip pentru viitoarele relații ale copilului/adultului. Scopul principal al nevoi de atașament este acela de a obține  și de a menține siguranța și protecția care la început se referă la supraviețuire, iar pe parcursul dezvoltării persoanei tinde să capete noi valențe.

Există mai multe tipuri de atașament în funcție de mai mulți autori, însă cea mai cuprinzătoare clasificare este cea realizată de Mary Ainsworth si colab. (1978) unde au identificat 4 tipuri:

1. Atașamentul securizant- copilul caută prezența și proximitatea mamei în mod moderat, se întristează când aceasta pleacă și o primește cu bucurie la întoarcere.
2. Atașamentul anxios, evitant- copilul pare indiferent la plecarea mamei și evită contactul cu aceasta la întoarcere.
3. Atașamentul anxios, rezistent- separarea de mama determina o manifestare emoțională puternică care este dificil de consolat.
4. Atașamentul dezorganizat- comportamentele copilului alternează de la căutarea proximității mamei la cele de evitare.

Anxietatea este un factor care apare în copilăria mică ca răspuns la neputința pe care o simte copilul în fața unui stimul extern sau în legătură cu satisfacerea propriilor nevoi. Anxietatea de separare sau teama de străini apare după 6, 7 luni din teama copilului de a nu fi despărțit de părinți.  Ea poate constitui un factor al maturizării intelectuale și emoționale a copilului pentru că are la bază capacitatea acestuia de a discrimina familiarul și nefamiliarul, cunoscutul de necunoscut. Este un răspuns emoțional care apare în faza de formare a atașamentului evident și care are rolul de protecție și de comunicare a nevoi de a se simți în siguranță.

Funcționarea sănătoasă este în strânsă legătură cu capacitatea de a fi deschis la nou, de a explora și are la bază legături afective securizante.

Bibliografie:

Golu, Florinda (2010), Psihologia dezvoltării umane, Ed. Universitară, București.