Prima sesiune in procesul de terapie prin joc a copilului este intalnirea cu parintii. Copilul nu este prezent la aceasta intalnire tocmai pentru a fi protejat si a nu intra in contact cu o serie de teme emotionale ale parintilor, care ajung la terapie in momentul in care apar multe frustrari si neputinte sau sunt la ”capatul rabdarii”. Este clar ca aceste aspecte vor iesi la iveala in intalnirea initiala si atunci copilul este cel mai bine sa ramana in afara acestei sesiuni.
In prima intalnire, principala sarcina a terapeutului este de a construi o relatie de incredere cu parintii, in care acestia sa se simta intelesi, auziti si nejudecati, atentia concentrandu-se pe nevoile si preocuparile lor. Dialogul intre parinti si terapeut are nevoie de un contact emotional bazat pe afectiune empatica, element care va fi prezent si in relatia cu copilul in procesul terapeutic. Terapeutul va folosi timpul petrecut cu parintii si pentru a-i informa cu privire la rolul terapiei prin joc, la ce sa se astepte in timpul procesului terapeutic, cum sa reactioneze in anumite situatii care pot aparea in primele intalniri (ex: copilul nu doreste sa se incheie sesiunea sau isi doreste sa plece cu o jucarie din camera de joc).
Terapeutul are nevoie sa le prezinte parintilor si importanta consecventei in aducerea copiiilor la terapie, punand in evidenta faptul ca o participare sporadica la sedinte nu este benefica. De asemenea e important ca parintele sa fie informat la o anumita perioada de timp, in jur de o luna, de procesul de terapie al copilului. Acest lucru ii ajuta sa ramana implicati in proces si se si continua construirea relatiei dintre terapeut si parinti.
In contextul discutiilor legate de progresul terapiei se pot aduce si elemente de abilitati de baza din terapia copilului care pot fi aduse si in relatia cu parintii si acestea se refera la abilitati de reflectie asupra continutului si senzatiilor trairilor, comportamentelor, atitudinilor copilului, construirea stimei de sine, cultivarea responsabilitatii si stabilirea de limite sanatoase in relatia parinte-copil.
Landreth, G. L. (2017), Terapia prin joc. Arta relationarii, Editura For You, Bucuresti.